Senatorii PSD, reuniune în prezența lui Dragnea. Cine ar putea fi noul lider al grupului

Senatorii PSD, reuniune în prezența lui Dragnea. Cine ar putea fi noul lider al grupului
Publicat: 29/08/2015, 18:48

Ședința va avea loc, duminică, la ora 17.00, la Palatul Parlamentului, iar președinte interimar al PSD, Liviu Dragnea, și-a confirmat și el prezența.

Potrivit unor surse social-democrate, în această ședință, actualul lider al senatorilor PSD, Ilie Sârbu, ar urma să își anunțe retragerea din această funcție, apoi să fie ales un nou lider de grup.

Potrivit surselor citate, doi senatori PSD și-au anunțat, informal, intenția de a candida. Este vorba despre Mihai Fifor, președintele Comisiei pentru transporturi din Senat, și Șerban Nicolae, senator PSD aflat la al doilea mandat. De asemenea, în PSD se vehiculează și numele fostului ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, pentru o candidatură la șefia grupului din Senat.

Mihai Fifor, creditat de către unii social-democrații cu cele mai multe șanse de a prelua conducerea grupului PSD din Senat, a fost propus și pentru postul de ministru al Transporturilor, în locul lui Ioan Rus, însă nominalizarea sa a fost respinsă de președintele Klaus Iohannis, în iulie.

Joi, președintele interimar PSD Liviu Dragnea declara că Ilie Sârbu este un om politic de anvergură, a ajutat foarte mult partidul și că acesta nu i-a spus că vrea să plece din partid sau de la conducerea grupului senatorilor PSD, adăugând că nu are o listă neagră cu membri ai partidului.

Luni, și deputații PSD se vor reuni în ședință, de la ora 17.00, la sala grupului parlamentar din Cameră, de asemenea în prezența lui Liviu Dragnea.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Cât de mult se schimbă vremea în București. Avertisment de ultima oră
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce secret ascunde insula misterioasă din Argentina care arată ca un ochi?